Secretele unei afaceri profitabile cu mure sau cum obții o recoltă de 50.000 de euro la hectar!
Cultivarea murelor este o afacere profitabilă în România, mai
ales pentru agricultorii care obțin recolte bune și au învățat să își
vândă producția la un preț competitiv.
Teodor Toader din comuna argeșeană Leordeni susține că are cea mai
mare productivitate în cultivarea murelor din România, iar veniturile
obținute sunt pe măsură: 50.000 de euro pe an pentru un hectar de
plantație, în condițiile unor cheltuieli ce nu depășesc 5.000 de euro.
Singura problemă: investiția inițială de 10.000 de euro la hectar și apoi patru ani de așteptare până la vârful de producție.
”Eu am fost primar țărănist în comună la noi între 1996 și 2000. Până
în 2006 nu am avut treabă cu murul. Am văzut însă la cineva în
portbagaj niște mure uriașe, așa cum fac și eu acum, și m-a lovit boala.
Vă spun serios, am luat microbul. Eu sunt om în vârstă, dar vă zic, nu
vreau să mor până nu am 10 hectare de plantație. Acum am șase hectare,
trei la maturitate și trei de abia pornite. Acesta este pasiunea mea de
bătrânețe. Când văd cum se chinuie oamenii prin sat cu câteva roșii sau
castraveți sau muncesc la greu pentru câțiva leuți pe care îi iau pe
grâu sau porumb îmi dau seama că am luat o decizie bună. Din păcate nu
sunt foarte mulți care vor să îmi calce pe urmă. Deh, mentalitatea. Dacă
ei așa au fost crescuți, ce să le fac? Am un singur discipol care are
acum 3.000 de metri pătrați de plantație de mur”, povestește cu umor
Teodor Toader.
Soi american cu fructe uriașe
Secretul producțiilor mari și al fructelor uriașe – de încap doar
trei mure într-o palmă, este soiul folosit. ”Eu sunt singurul în România
care am adevăratul soi Thornfree, ținut de americani la mare secret. Am
obținut cu greutate câțiva butași de la singura persoană care a adus
vreodată Thornfree în România. Între timp doar eu m-am ținut de treabă.
Ce vedeți pe piață drept Thornfree e de fapt mur românesc fără spini. Un
fruct de acesta, de păcăleală, are 60% din mărimea murelor mele”,
explică fermierul argeșean pentru Agrointeligența.
Recoltă de 20 de tone la hectar
Producția din acest an arată bine, comparabilă cu cea de anul trecut.
În 2013, fostul primar a avut o recoltă de 20 de tone la hectar, toată
culeasă manual, și între jumătatea lui iulie și 1 septembrie a tot
vândut mure intermediarilor cu un preț mediu de 14 lei pe kilogram.
Spune că pentru el este un preț corect, chiar dacă în supermarket prețul
poate depăși 100 lei pe kilogram.
”Lucrez foarte bine cu intermediarii”
”Eu nu mă plâng de intermediari. Eu mă ocup de producție, treaba lor
este să vândă. Eu lucrez foarte bine cu intermediarii, ei îmi laudă
marfa și nu duc lipsă de comenzi. Nu trebuie să mă chinui, vin ei
singuri și îmi cumpără marfa, imediat ce am cules-o. La mure e risc mare
la depozitare, trebuie o temperatură bine stabilită, transportul
trebuie făcut în anumite conditii, ambalajul e important, și așa mai
departe. Eu nu pot să mă ocup de toate astea așa că mie îmi convine să
vând doar en-gros la intermediari. Oricum, murele mele se găsesc în
hypermaketuri dar și în piețe” își prezintă strategia de vânzări Teodor
Toader.
Pentru cei interesați să înființeze o plantație de mur, fermierul din
Leordeni are un singur sfat: ”Să îmi facă o vizită și le povestesc
toate secretele, le dau și butași, îi ajut cu tot ce trebuie. Vreau să
fie cât mai mulți cultivatori de mure care să aibă succes și profit.
V-am spus, doar: murele sunt viața mea!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu